Compania americană Ford a realizat deja prototipul autoturismului care va fi produs, cel mai probabil la sfârşitul anului viitor, la
Craiova. Imagini ale acestui prototip au fost prezentate însă numai membrilor comisiei de privatizare şi unor înalţi demnitari din Guvern. Cu toate acestea, prototipul nu este încă definitivat şi, ca orice maşină-concept, ar putea suferi modificări majore până la intrarea în producţie. Preşedintele Ford Europa, George Fleming, a declarat azi, la Frankfurt - cu prilejul semnării Acordului de privatizare a SC Automobile Craiova, că Ford va produce o maşină de mic volum, care va fi destinată, în proporţie de 90 la sută, exportului. Ford nu îşi propune însă să producă un autoturism foarte ieftin. Ford va urmări, totodată, să producă la Craiova în jur de 300.000 de automobile anual, un procent semnificativ din cele 1,2 milioane de autoturisme pe care compania americană intenţionează să le producă la nivelul anului 2012.Ford şi Guvernul României vor lua toate măsurile necesare ca proprietarii maşinilor produse la Daewoo Craiova să beneficieze, în următorii zece ani, de piesele de schimb necesare. La nivelul aceluiaşi an, Ford va fi cheltuit aproximativ un miliard de euro pentru a susţine producţia de la Craiova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu