sâmbătă, 29 martie 2008
Steaua-Rapid: 3 - 0

vineri, 28 martie 2008
"Saptamana de stiri", la Antena 3

Prezentatorii Alice Iacobescu şi Vlad Petreanu vor trece în revistă noutăţile din cursul săptămânii, punctând şi evenimente mai puţin acoperite de media, considerate de interes. Se vor atinge toate domeniile: economic, social, politic, cultural, monden, sport. Emisiunea va fi transmisă în direct, iar în funcţie de subiect va avea şi invitaţi.
“Săptămâna de ştiri” este un “magazin de ştiri şi actualităţi, o selecţie a subiectelor semnificative ale ultimelor 7 zile, căreia echipa îi va adăuga reportaje pe teme ignorate de media, dar care au o certă relevanţă şi valoare de informare pentru public. Va fi o emisiune despre lucrurile interesante ce ne înconjoară, realizată de o echipă de oameni atenţi, citiţi şi naturali în exprimare.”, a declarat Vlad Petreanu.
REALITATEA a cumparat TELESPORT

Si tot azi, Realitatea TV a lansat, la Cluj prima staţie locală de ştiri, aceasta fiind urmată în următorii trei ani de peste 30 de staţii locale, printre care Braşov, Deva, Mediaş, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung Muscel, Sibiu, Constanţa, Delta, Craiova, Timişoara, Vaslui şi Suceava.
duminică, 23 martie 2008
Raikkonen, lasat de Ferrari fara benzina!

Ferrari a explicat incidentul printr-o problema aparuta pe circuitele de comunicatii. "Liniile noastre de comunicarii au fost bruiate, astfel s-a ajuns in situatia de a-l lasa pe Kimi fara benzina", a declarat Luca Baldisseri, oficial al Scuderiei.
Raikkonen a depasit incidentul, realizind al doilea timp al diminetii si pe al treilea in sesiunea de dupa-amiaza.
TÂNĂRUL JURNALIST AL ANULUI

Pentru înscriere, candidaţii sunt invitaţi să trimită 3 articole, publicate în cursul anului 2007 si un CV. Fiecare articol trebuie însoţit de un scan sau de o fotocopie.
Articolele trebuie să fie la prima participare la un concurs de acest gen.
Candidaţii se pot înscrie la o singură secţiune de concurs. De asemenea, candidaţii care au câştigat Marele Premiu în cadrul ediţiilor anterioare nu mai pot participa la concurs.
Pentru fiecare secţiune în parte va fi desemnat cel mai promiţător tânăr jurnalist (vârsta maximă 35 de ani) care a publicat, în cursul anului 2007, articole tratând subiecte din domeniile stabilite.
Secţiunile celei de-a X-a ediţii a concursului sunt:
Actualitate internă/Reportaj (susţinută de GlaxoSmithKline)
Politică externă şi afaceri europene (susţinută de Rompetrol)
Economie/Afaceri si Finanţe/Bănci (susţinută de UniCredit Ţiriac Bank)
Cultură (susţinuta de Vodafone)
Ştiinţă şi tehnologie (susţinută de Vodafone)
Jurnalism interactiv şi bloguri (susţinută de Vodafone)
Mediu/Ecologie (susţinută de ECOROM)
Media/Publicitate (sustinuta de The Group)
Înscrierile se vor face până la data de 15 mai 2008.
prin poştă: Freedom House România, Bd. Ferdinand, nr.125, sector 2, Bucureşti
prin e-mail: tja@freedomhouse.ro
sâmbătă, 22 martie 2008
Cozmin Gusa si saturatia
Oficial, campania electorala incepe peste mai bine de o luna. Neoficial, toti sunt deja in campanie electorala. Iar Cozmin Gusa a tiparit deja primii fluturasi - cozminprimar. In spatele unui concurs pentru cein ce doresc sa devina consilieri locali, liderul PIN incearca sa-i convinga pe bucuresteni cu sloganul NE-AM SATURAT CAT AU FURAT! Astazi, am primit si eu un fluturas. L-am indoit si l-am bagat in buzunarul hainei. O sa-l citesc mai atent cand incepe oficial campania. Cate resurse are si Cozmin asta! El nu s-a saturat?!
Bucurestiul, pregatit pentru NATO

miercuri, 19 martie 2008
Cristi Mihalache, Director de Dezvoltare la Intact

Cu o experienta de 15 ani in zona media & advertising, din care ultimii 7 ani in presa scrisa (Advertising Sales Director la Evenimentul Zilei si Capital), Cristian are ca obiectiv ca trustul de presa Intact sa fie numarul 1 pe piata din Romania.
Cristian Mihalache va trebui sa identifice si sa dezvolte proiecte viabile de business din zona TV/Radio/Print si New Media pentru fiecare canal media din grup.
Cristi Mihalache (39 ani) a absolvit facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, si in prezent urmeaza programul MBA Asebuss.
Experienta Profesionala
93-94 / Sales Rep, Plus Advertising,
94 - 05 / Executive Director - Total Media Shop
95: Marketing Director, Parametru (importator si distribuitor Brenac)
95 - 97: Focus Publicis, Business Development Manager
97-98: Initiative Media, Account Manager
98 - 2000: Monopoly Media (outdoor company), Executive Director
2000 - 2001: Omega Press Investment, Executive Director, Advertising
2001 - Betacons, Executive Director,
iun 2001: Express, Evenimentul Zilei, Advertising Sales Director,
2005 - 2006: Ringier, Evenimentul Zilei, Advertising Sales Director
2006 - 2008: Ringier, Evenimentul Zilei & Capital, Advertising Sales Director (Economics and Reference Division)
luni, 17 martie 2008
Cartianu, demisie de la EVZ si redactor-sef la Adevarul
Fostul redactor şef adjunct al ziarului "Evenimentul zilei", Grigore Cartianu, va fi redactor şef la "Adevărul", potrivit surselor din ambele redacţii.
Potrivit surselor de la jurnalul "Evenimentul zilei" Grigore Cartianu şi-a înaintat azi demisia din funcţia de redactor şef adjunct.
Tot azi, acesta va fi anunţat ca redactor şef la "Adevărul".
Potrivit surselor de la jurnalul "Evenimentul zilei" Grigore Cartianu şi-a înaintat azi demisia din funcţia de redactor şef adjunct.
Tot azi, acesta va fi anunţat ca redactor şef la "Adevărul".
joi, 13 martie 2008
Infoline TV a primit licenta

Postul Infoline a primit licenţa audiovizuală pentru transmisia prin satelit şi va difuza, printre altele, starea vremii din primele 30 de oraşe ale ţării, plus punctele cheie ale Bucureştiului.
Prezent în şedinţa CNA, responsabilul pentru acest proiect, Florin Ţolaş, a declarat că postul va difuza informaţii despre "starea mediului, trafic aerian, feroviar şi rutier". Potrivit lui Florin Ţolaş, "publicul ţintă îl constituie persoanele cu vârsta cuprinsă în intervalul 35 - 64 de ani, persoane care iau deciziile în gospodărie". În procent de 20%, postul va difuza programe achiziţionate, iar 80% producţie proprie.
Responsabilul postului a declarat că va începe difuzarea programelor în maxim un an şi că, pentru început, Infoline TV va avea 25-30 de angajaţi.
Societatea Adria Flux TV il are ca actionar unic pe omul de afaceri Adrian Georgescu.
Realitatea Media mareste numarul televiziunilor de nisa

S.C. Realitatea Media SA Bucureşti a depus la CNA solicitări de licenţe audiovizuale prin satelit pentru: Realitatea Film Univers, Realitatea Adult Time, Realitatea Action Film, Realitatea Comedy Film (televiziuni de filme), Realitatea Sport Derby şi Realitatea Sport Fan (posturile cu profil sportiv) şi Promo TV (canal care se va ocupa cu promovarea programelor celorlalte posturi deţinute de trustul Realitatea Media).
Potrivit site-ului CNA, SC Realitatea Media SA are în prezent 20 de licenţe de televiziune, dintre care 18 terestre şi 2 prin satelit.
Principalul acţionar al companiei Realitatea Media este Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, care deţine 54,998645% din capitalul social. Ceilalţi acţionari cu o cotă mai mare sunt FSLI Petrom (25,001346 %), Petrom Service SA (10%) şi Global Video Media SA (10%). Acţiuni mai deţin şi Liviu Luca, Gheorghe Cristian Toroipan şi Eugen Gheorghe Luha.
Asociat unic al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited este Vitalie Dobînda.
Potrivit site-ului CNA, SC Realitatea Media SA are în prezent 20 de licenţe de televiziune, dintre care 18 terestre şi 2 prin satelit.
Principalul acţionar al companiei Realitatea Media este Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, care deţine 54,998645% din capitalul social. Ceilalţi acţionari cu o cotă mai mare sunt FSLI Petrom (25,001346 %), Petrom Service SA (10%) şi Global Video Media SA (10%). Acţiuni mai deţin şi Liviu Luca, Gheorghe Cristian Toroipan şi Eugen Gheorghe Luha.
Asociat unic al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited este Vitalie Dobînda.
Cotidianul, publicatie ce apartine grupului Realitatea-Catavencu, a anuntat ca este vorba despre doar cinci solicitari - trei posturi de filme, unul de sport si unul shopping, ce vor fi discutate "intr-o sedinta viitoare" a CNA.
miercuri, 12 martie 2008
"Ultima ora" se va bate cu "In gura presei". Va pierde.

Potrivit unui comunicat Realitatea TV, noua emisiune va fi difuzata de la ora 23.10, iar realizatorul are mana libera sa-si aleaga subiectele din presa pe care le va aborda, precum si clipurile video si pozele trimise de telespectatori pe adresa de e-mail a emisiunii.
Oprisan, in varsta de 31 de ani, a lucrat, incepand din 1993, la revista "Salut", apoi la "Dimineata", "Sport XII", "Jurnalul National", "Gazeta sporturilor", a fost comentator la meciuri de fotbal difuzate de mai multe posturi de televiziune, iar din septembrie 2007 a realizat la Telesport emisiunea "Revista presei sportive".

Parerea mea. Cei mai multi ii vor ramane fideli lui Mircea Badea, o parte din telespectatori se vor uita la cateva editii, din curiozitate, dar vor reveni la Antena 3, dar putini vor urmari "Ultima ora". Chiar daca Oprisan e un baiat talentat.
luni, 10 martie 2008
Horia Ghibutiu asigura interimatul la sefia EVZ

Redactorul-şef adjunct al cotidianului gratuit "Compact", Daniel Nanu, va asigura coordonarea editorială a publicaţiei, până la numirea unui redactor-şef. În şedinţa de azi, conducerea trustului elveţian de presă Ringier a decis că Grigore Cartianu rămâne redactor-şef adjunct.
General managerul trustului Ringier România, Marius Hagger, a declarat că "Evenimentul zilei" este unul dintre titlurile cheie ale trustului Ringier. "Astăzi atribuim interimar rolul conducerii editoriale a 'Evenimentului zilei' unuia dintre cei mai buni ziarişti şi lideri de echipă, Horia Ghibuţiu. Zilele ce urmează vom demara procesul de selecţie pentru poziţia de redactor şef al cotidianului 'Evenimentului zilei'".
Potrivit unor surse din interiorul trustului elveţian, Horia Ghibuţiu este favorit pentru ocuparea funcţiei de redactor-şef al cotidianului "Evenimentul zilei", rămasă vacantă după demisia de joi a lui Răzvan Ionescu.
Răzvan Ionescu şi-a anunţat joi demisia din funcţia de redactor-şef la cotidianul "Evenimentul zilei" şi a declarat că el şi "managerii trustului au viziuni diferite despre conducerea cotidianului".
Horia Ghibutiu (foto), 39 de ani, are o experienţă de 18 ani în presă. A debutat în 1990 la publicaţia "Tineretul Liber". În 1993 s-a alăturat pentru prima dată echipei de la "Evenimentul zilei", ca secretar de redacţie. Ghibuţiu a acumulat opt ani de experienţă în cadrul cotidianului "Evenimentul zilei". În septembrie 2006 a fost numit redactor şef al ziarului gratuit "Compact", editat tot de Ringier. Ghibuţiu ocupa funcţia de redactor-şef adjunct la "TV mania".
Cotidianul "Evenimentul Zilei" face parte din din grupul elveţian Ringier AG, unul dintre cei mai mari editori de presă scrisă din Europa. În România, Ringier deţine mai multe publicaţii, printre care "Libertatea", "Capital", "Compact" şi "Unica".
joi, 6 martie 2008
Protocol intre CNA si jurnalistii din AJR
Asociatia Jurnalistilor din Romania si Consiliul National al Audiovizualului au incheiat, un protocol pentru implementarea normelor deontologice in audiovizual.
Astfel, conform protocolului, CNA va sesiza AJR in toate cazurile in care va aprecia ca se incalca codul deontologic, iar AJR va sesiza CNA cu privire la situatiile in care considera ca se incalca Legea audiovizualului.Presedintele CNA, Rasvan Popescu, a explicat ca, prin acest protocol, sanctiunile date de Consiliu vor putea fi insotite, pe viitor, de o pozitie mai pragmatica a AJR, bazata pe experienta profesionala directa cu breasla jurnalistilor. "Intotdeauna doua voci in loc de una duc la un efect mai bun atat in opinia publica, cat si direct in cazul responsabilizarii juralistului, a precizat Popescu, adaugand ca "acolo unde CNA va da o sanctiune, AJR, sesizat de noi, va putea sa ia o pozitie impotriva realizatorului". Mai mult, daca pana acum radiodifuzorii afisau doar textul cu 'CNA a sanctionat postul X pentru ca a incalcat legislatia audiovizuala', acum va mai aparea si un text care va reprezenta pozitia AJR, a completat Popescu. La randul sau, Cezar Ion, din partea AJR, a aratat ca organizatia pe care o conduce va analiza sesizarile venite din partea CNA si va emite, prin Comitetul Director al Asociatiei, un punct de vedere fata de eventualele derapaje de la codul deontologic.
Astfel, conform protocolului, CNA va sesiza AJR in toate cazurile in care va aprecia ca se incalca codul deontologic, iar AJR va sesiza CNA cu privire la situatiile in care considera ca se incalca Legea audiovizualului.Presedintele CNA, Rasvan Popescu, a explicat ca, prin acest protocol, sanctiunile date de Consiliu vor putea fi insotite, pe viitor, de o pozitie mai pragmatica a AJR, bazata pe experienta profesionala directa cu breasla jurnalistilor. "Intotdeauna doua voci in loc de una duc la un efect mai bun atat in opinia publica, cat si direct in cazul responsabilizarii juralistului, a precizat Popescu, adaugand ca "acolo unde CNA va da o sanctiune, AJR, sesizat de noi, va putea sa ia o pozitie impotriva realizatorului". Mai mult, daca pana acum radiodifuzorii afisau doar textul cu 'CNA a sanctionat postul X pentru ca a incalcat legislatia audiovizuala', acum va mai aparea si un text care va reprezenta pozitia AJR, a completat Popescu. La randul sau, Cezar Ion, din partea AJR, a aratat ca organizatia pe care o conduce va analiza sesizarile venite din partea CNA si va emite, prin Comitetul Director al Asociatiei, un punct de vedere fata de eventualele derapaje de la codul deontologic.
Razvan Ionescu a demisionat de la EVZ

Razvan Ionescu a afirmat pentru HotNews.ro ca si-a anuntat demisia din cauza unor diferente de viziune manageriala cu reprezentantii Ringier, diferente manifestate in ultimul an si jumatate.El a spus ca nu a avut nicio oferta si nicio discutie sa se angajeze in alta parte si ca prin contract va mai sta la EvZ "nici foarte mult, nici cateva zile - foarte putin".In redactia Ringier existau de mai bine de o luna zvonuri privind o posibila plecare a lui Razvan Ionescu, iar unii creditau ideea plecarii sale la Publimedia, partea de publishing a grupului Pro. Razvan Ionescu a spus insa ca nu are si nu a avut nicio discutie cu nimeni privind viitoarea sa destinatie.El a informat conducerea trustului Ringier in legatura cu decizia sa joi dimineata, iar apoi pe colegii din redactie in cadrul unei sedinte desfasurate in jurul pranzului.
Potrivit managerului de comunicare al Ringier, Adela Popescu, Razvan Ionescu si-a depus demisia, "pe care o respectam", azi dimineata la directorul general al Ringier Romania, Marius Hagger. Ea a precizat ca in perioada urmatoare, pentru a gasi o solutie de inlocuire a lui Razvan Ionescu, pentru Ringier Romania important este sa ia o decizie buna, nu una contra timp si ca in acest rastimp activitatile editoriale ale ziarului vor continua in mod normal.
Razvan Ionescu a lucrat la Evenimentul Zilei in perioada 1992-1998, iar intre 1998-2002 a fost redactor-sef al TV Mania. Intre 2002-2004, Ionescu a ocupat functia de redactor-sef la Jurnalul national, pentru ca apoi sa fie numit director executiv al companiei. El a revenit redactor-sef la EvZ dupa demisia lui Dan Cristian Turturica, la finele anului 2004 si a ocupat aceasta functie incepand din decembrie 2004.
Ce spun bloggerii
Iulian Comanescu nota recent pe blogul sau ca tirajul EvZ a scazut vertiginos in ultima perioada, ajungand in premiera in istoria sa la un tiraj de sub 60.000 de exemplare, conform datelor BRAT pentru al treilea trimestru din 2007. Tot Comanescu in februarie prezenta ultimele date SNA, potrivit carora variatia audientei EvZ in intervalul ianuarie 2006-2007 a fost de circa -12%.Catalin Tolontan publica pe blogul sau o scrisoare a lui Razvan Ionescu adresata astazi redactiei in care acesta spune, printre altele: "Plec de la “Evenimentul zilei” pentru ca ziarul a ramas cu cativa ani in urma la nivelul comportamentului sau comercial. Cele mai multe dintre planurile de distributie, marketing si vanzari pentru acest ziar, intocmite incepand din primavara anului 2005, au ramas pe hartie"."Solutiile noastre, ale echipei editoriale, sunt bune sau rele. Ale managementului Ringier lipsesc cu desavarsire", sustine Ionescu, precizand ca "decizia imi apartine 100%. Ea nu are nici o legatura cu anul electoral, cu PSD-ul, cu Traian Basescu sau cu faptul ca Ion Tiriac tocmai a decis sa taie bugetele de publicitate pentru toate produsele Ringier Romania".
Declaratia de presa facuta de Razvan Ionescu
"Astazi, 6 martie 2008, am anuntat decizia de a demisiona din functia de redactor sef la “Evenimentul zilei”. Plec de la “Evenimentul zilei” pentru ca ziarul a ramas cu cativa ani in urma la nivelul comportamentului comercial. Cele mai multe dintre planurile de distributie, marketing si vanzari pentru acest ziar, intocmite incepand din primavara anului 2005, au ramas pe hartie.Abandonez o provocare profesionala unica pentru ca eu si managerii Ringier vedem mult prea diferit perspectivele si solutiile pentru competitia teribila pe care o are de dus EVZ. Mai este de lucru foarte mult si pe continut la EVZ, dar in anul 2008, pe piata ziarelor quality, este nevoie de mult suport de publishing pentru a creste. Si mai ales, este nevoie de o echipa puternica si care sa aiba o viziune comuna. Avantajele competitionale ale Ringier in Romania nu s-a schimbat pentru EVZ: independenta editoriala absoluta, separare totala intre publicitate si continutul editorial, focus pe tiraj, audienta si rezultate financiare. Dar am realizat ca nu e suficient.Decizia imi apartine 100%. Ea nu are nici o legatura cu anul electoral, cu PSD-ul, cu Traian Basescu sau orice alt interes politic sau de business".
Masini de 10 milioane de Euro la Romexpo
In premiera nationala, iubitorii de masini si motociclete au ocazia sa participe la cel mai mare salon auto-moto al anului 2008. La Complexul Romexpo Bucuresti, pe 15 si 16 martie, vor avea loc simultan 3 expozitii de motorsport: 4Tuning Days, cea mai mare expozitie de masini modificate din Europa de Est, SMAEB, Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente Bucuresti si, in premiera nationala, prima expozitie de rally - Rally Days.
Vizitatorii si amatorii sporturilor cu motor vor putea admira la Romexpo peste 250 de masini modificate si autoturisme echipate de raliu, noi modele sport de uzina, cat si 400 de motociclete, ATV-uri si scutere.In cadrul 4Tuning Days, vizitatorii vor lua parte la primul targ de tuning din Romania - mai mult de 70 de firme specializate din tara si strainatate isi vor prezenta oferta in materie de fite pentru masini. De la jante din carbon, motoare modificate si portiere lamborghini, pana la kituri de exterior futuriste si vopsele de tip cameleon, toate vor putea fi admirate si pozate in cadrul 4Tuning Days. Mai mult, toate firmele de car-audio de pe piata vor veni cu produse de ultima generatie (playere, subwoofere, multimedia) si masini de show.Tot la 4Tuning Days, cele mai modificate masini din Romania la exterior, interior, motor si sistem de sonorizare vor participa la competitii si concursuri jurizate. Categoriile de concurs vor fi - BEST CAR, BEST EXTERIOR, BEST INTERIOR, BEST PAINT, BEST ENGINE (motor) si BEST AUTOHTONA (cea mai buna masina de provenienta autohtona).

Printre marcile de masini modificate pe care publicul le va putea admira la 4Tuning Days se numara Ferrari, Porsche, Lamborghini, fara sa lipseasca insa si Loganul autohton cu zeci de mii de euro investiti in aspect si performanta.Pavilionul central va fi ocupat de expozitia de motociclete. Pretul unui bilet la acest eveniment "3 in 1" este estimat la 12 RON, valabil pentru toate cele 3 expozitii. Programul va fi 10-20.
marți, 4 martie 2008
Ziarul "Dreptatea", relansat de PNTCD

Publicatia va aparea in 16 pagini, dintre care patru color si 12 alb-negru, va costa un leu si va fi tiparita in 10.000 de exemplare. "Consideram ca in peisajul actual al presei romanesti este nevoie de un saptamanal care sa prezinte cititorilor analize lucide si coerente pe domeniile vizate, in conditiile in care, de regula, cotidienele vizeaza, in special, informatia bruta si spectaculoasa", a spus directorul publicatiei.
Nicolae Mardari a aratat ca exista un plan de relansare a publicatiei, care cuprinde "o campanie media de cel putin o luna", care se va desfasura in audiovizual, dar nu a putut sa precizez exact la care posturi de radio si TV si nici ce suma a fost investita in aceasta. "'Dreptatea' va fi relansat in data de 10 martie, cu un numar-semnal care va fi distribuit gratuit in marile orase. Dorinta noastra este ca ziarul sa fie bine primit in mediul rural", a afirmat Nicolae Mardari.
Saptamanalul "Dreptatea" a avut 45 de aparitii in ultimul an, intr-un tiraj de 10.000 de exemplare pe aparitie, si s-a distribuit gratuit membrilor si simpatizantilor PNTCD. Primul numar al ziarului "Dreptatea" a aparut in anul 1927.
Sonae Sierra a ales Ogilvy Public Relations

Colaborarea intre cele doua companii a inceput in luna februarie, in urma castigarii pitch-ului de catre Ogilvy Public Relations.Intrat de curand in Romania, Sonae Sierra isi propune ca in urmatorii ani sa obtina o pozitie de lider pe piata operatorilor de centre comerciale din Romania, avand deja o experienta vasta la nivel international.
Serviciile furnizate de Ogilvy Public Relations companiei Sonae Sierra includ strategie si consultanta de comunicare corporate si de comunicare a proiectelor companiei in Romania, printre care comunicarea cu presa din Romania, comunicare B2B, coordonarea programelor de corporate responsability, gestionarea situatiilor de criza, precum si implementarea acestor programe.

La nivel international, Sonae Sierra detine 47 de centre comerciale in Portugalia, Brazilia, Italia, Germania, Grecia si Romania. In tara noastra, Sonae Sierra a patruns prin achizitionarea mall-ului River Plaza din Ramnicu Valcea si are deja in lucru doua proiecte importante in orasele Ploiesti si Craiova. Constructia centrului comercial din Ploiesti va incepe in acest an si va avea o suprafata totala inchiriabila de peste 64.000 metri patrati.
"La margine de imperii", cu Tudor Gheorghe

Pepino Popescu, impresar, declara :"Astept publicul la o noua provocare, cu un spectacol mai putin obisnuit pentru aceste vremuri, in an electoral, cand toata lumea se cearta cu toata lumea, iar in ziua urmatoare se impaca pentru a se certa din nou, cand fiii nu-si mai respecta parintii, cand parintii isi vand copiii, cand nimeni nu mai suporta pe nimeni, cand granitele se deseneaza si se sterg cu buretele, de parca ar fi tabla clasei a patra, Tudor Gheorghe ramane acelasi profesionist, cu inima de roman, mereu in granitele sufletului propriu, de multe ori deranjant , pentru cei ce nu-l inteleg.Si cu toate astea, se incapataneaza sa depuna arma sa muzicala si frumoasa poezie romaneasca, oriunde ar fi ea."
"La margine de imperii" este un spectacol dedicat singurei regiuni din aceasta tara care a fost sub mai multe imperii. Muzica a fost culeasa si prelucrata dintr-o carte aparuta doar in limba germana, in anul 1938, ce contine 530 de partituri muzicale si versuri culese din Bucovina intre anii 1902-1916 la initiativa Ministerului Culturii de la Viena.
Dacia Logan Sandero, sigla schimbata

Partea frontala se remarca prin blocurile optice expresive si moderne ; bara de protectie si grila radiatorului sunt perfect adaptate ansamblului caroseriei. Plansa de bord este moderna si functionala. Desenul sau poate varia, in functie de versiune, datorita jocului de nuante si al tratamentului diferit al unor suprafete. Panourile portierelor au un design modern, cu manere si baghete decorative elegante. Urcarea in gama este evidentiata la Dacia Sandero prin trei variante de tratament al plansei de bord, carora le corespund patru variante de tapiterie. O atentie speciala a fost acordata ergonomiei: toate comenzile se afla "la indemana" iar informatiile tabloului de bord sunt usor lizibile.
Eficienta si confort
Dacia Sandero utilizeaza platforma B0 (platforma Logan, provenita din platforma B a Aliantei), cu puntea fata de tip pseudo Mac Pherson cu brat triunghiular. La randul sau, puntea spate provine si ea din platforma B0, avand forma de H cu profil deformabil si epura programata ; la aceasta se adauga arcurile elicoidale si amortizoarele verticale cu cursa de suspensie marita. O atentie deosebita a fost acordata dimensionarii suspensiilor: articulatiile bratului inferior si ale puntii spate favorizeaza precizia conducerii si tinuta de drum in cazul schimbarilor bruste de directie.

Comercializat in Brazilia si in Argentina din ianuarie 2008, in Europa, in Turcia si in Maghreb incepand cu iunie 2008, Sandero, la fel ca Logan, va fi disponibil, treptat, la scara internationala. In 2009, aceasta berlina bicorp cu 5 usi va sosi in Africa de Sud. Se studiaza, in egala masura, posibilitatea comercializarii si in alte tari.Pe toate pietele pe care va fi disponibil, modelul Sandero va fi pozitionat, in termeni de pret, in segmentul clasei mici, in conditiile in care spatiul oferit la interior se situeaza in categoria superioara, a berlinelor compacte.
luni, 3 martie 2008
Adrian Mutu, imaginea Kanal D

Taher a negociat pentru locomotive. Acum si-a luat si Rapid?

Omul de afaceri Fathi Taher (foto) si actionarul de la Fotbal Club Dinamo, Nicolae Badea deruleaza mai multe afacri impreuna. Recent, ei au fost alesi, in Consiliul de Administratie de la Electroputere Craiova. De altfel, Taher a negociat pentru firma Al-Arrab si a declarat ca misiunea sa de consultant s-a incheiat imediat dupa semnarea documentului de privatizare a Electroputere. Taher a fost cel care a negociat inca de la inceput pentru firma Al-Arrab Contracting Company Limited si a declarat ca datorita parteneriatului sau de zeci de ani cu firma saudita i-a informat pe reprezentantii acesteia despre oportunitatea de a investi la Electroputere, companie ce produce locomotive, motoare, generatoare si transformatoare electrice.

INTERESANT DE URMARIT VA FI REACTIA SUPORTERILOR FC RAPID. Realitate(a) sau diversiune?
sâmbătă, 1 martie 2008
Realitatea TV, jurnal de sport la 21.30

Realitatea TV pastreaza neschimbat spatiul acordat zilnic stirilor sportive in cadrul programelor de stiri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)