vineri, 16 martie 2007

După opt ani plec de la GdS


E pentru prima oară când schimb un loc de muncă. Sunt de aceeaşi părere cu un director de resurse umane, care spunea că o persoană care îşi schimbă locul de muncă de patru-cinci ori în 7-10 ani, cu siguranţă nu reuşeşte să dobândească un nivel de experienţă care să aducă plus-valoare în noul job, iar nivelul lui de angajament şi loialitate faţă de companie este îndoielnic. Astăzi e ultima mea zi la GdS, după 8 ani neîntrerupţi. Ieri, ziarul de la care plec şi care ocupă cea mai înaltă poziţie pe podiumul presei regionale româneşti, a împlinit 12 ani. La Mulţi Ani, colegilor mei şi tuturor celor care m-au susţinut, au crezut în mine şi au susţinut planurile mele! Cred foarte mult în oamenii din echipa mea şi pe care-i las după mine. Am încercat nu doar să-i supraveghez, coordonez sau să-i sprijin, am încercat să le ofer o viziune, o direcţie. Oamenii te urmează dacă le arăţi că ştii foarte clar unde vrei să ajungi şi dacă reuşeşti să le captezi interesul atât faţă de destinaţie, cât şi faţă de călătoria în sine. Las în urmă câteva mii de articole, un radio privat fără rival pentru ştirile locale, mai multe campanii de presă iniţiate şi desfăşurate în interesul cititorilor GdS, un birou cu un calculator la care "râvnesc" doi colegi, multe agende cu însemnări şi multe amintiri frumoase. La plecare, am primit din partea colegilor mei două daruri: un pix Parker şi o cană pentru cafea. Pe cană scrie VIP, dar nu asta e important. Sub VIP, scrie „O cană specială pentru un om special”. De luni, 19 martie, am alţi colegi. O să-mi fie dor de „foştii”.

Florin Lobda

1990 / Craiova: infiintez prima revista a liceenilor: Luceafarul Tineretii; exista si astazi.
1995 / Craiova - primul job: Gazeta de Sud, redactor
1996 / Bucuresti: pun bazele revistei studentesti Gaudeamus
1999 / Craiova: revin la Gazeta de Sud, redactor, reporter special
2000 / Drobeta Turnu Severin: redactor subredactie Gazeta de Sud
2001 / Drobeta Turnu Severin: Redactor sef Radio Sud Severin, redactor GdS
2004 / Craiova: Redactor sef Radio Sud Craiova
2006 / Craiova: Redactor sef adjunct Gazeta de Sud

3 comentarii:

  1. Sa-ti fie dor, tare dor de „fostii“ pentru ca fostilor le este foarte dor de tine dupa prima zi la GdS fara sedinta de dimineata cand Florin intreba pe rand „Ai ceva azi, Ana, Rodica Simona?“ sau „Tu ce faci azi, mosule?“ ( proaspatul tatic, Aldo)sau „Tu ce faci azi, Crina?“ si te rugai sa avem multe, multe subiecte. Mai grau insa a fost la ora doua, cand nu ne-a intrebat nimeni ce scriem si n-am comentat ci nimeni subiectele, iar cel mai grau a fost cand aveam nevoie de o sugestie de titlu. Si am facut CTC-ul si cei din celalat departament nu au avut subiecte. Am vorbit mult despre tine si toti am fost tristi. Ceva lipsea si chiar si Cazan a fost tacut si linistit azi, fara sa stie insa, cred, de ce. Ne-ai lipsit, Florin si prima zi a GdS-ului si a redactorilor „sociali“ a fost trista si mohorata, desi afara era soare si cald. Dar gata, cu aminitirile triste. Mult,mult succes in noua ta viata din capitala si in noua ta cariera de om de televiziune si nu uita: si fostilor le-a fost, le este si le va fi dor de tine. De la fostul coleg care ravneste la calculatorul mai bun al sefului, numai respect si voie buna.

    RăspundețiȘtergere