vineri, 11 ianuarie 2008

Financiarul. Oficial, de luni

Iata si comunicatul Media Casa Press, privind aparitia Financiarul:

Un nou ziar financiar va apărea, la începutul săptămânii viitoare, pe piaţa media de profil. Potrivit unui comunicat al companiei Media Casa Press, cotidianul 'Financiarul', produs al trustului Intact, va aduce zilnic, de luni până vineri, la birou sau acasă, 32 de pagini pline cu cele mai proaspete ştiri economice. Formatul va fi A3, iar preţul său va fi de 2 lei. Ziarul, care va apărea pe piaţă luni, 14 ianuarie, va consolida poziţia trustului Intact pe piaţa românească de media, aceea de lider al publicaţiilor de business. În acest scop, noul cotidian este realizat de o echipă experimentată în jurnalism economic, care beneficiază de experienţa realizării proiectului 'Săptămâna Financiară'. Noutatea adusă de 'Financiarul' constă în faptul că ştirile nu vor fi doar prezentate, ci şi analizate, astfel încât cititorul să poată înţelege 'de ce se întâmplă'. Nu în ultimul rând, vor fi noutăţi editoriale: pagini tematice şi rubrici în premieră, comentatori de prestigiu, iar alte genuri publicistice vor fi reactivate sau adaptate jurnalismului economic. 'Financiarul' este editat de compania Media Casa Press, parte a trustului de presă Intact. Directorul General al noii publicaţii este Gabriela Vrânceanu Firea, iar redactor-şef va fi Edward Pastia, ambii cu o experienţă de 17 ani în presă. 'Era nevoie, pe piaţa media românească, de un cotidian financiar dinamic, puternic, în stare să ţină pasul cu viteza transformărilor economice din România, dar şi din lume. Suntem o publicaţie sută la sută românească, dar conectată la marile decizii economice de pe mapamond. Citind 'Financiarul', nu veţi rata esenţialul economic ce vă poate schimba viaţa', declară Gabriela Vrânceanu Firea. La rândul său, redactorul-şef Edward Pastia consideră că 'Financiarul' are toate şansele să devină un partener serios pentru fiecare om de afaceri sau pentru oricine doreşte să fie informat şi protejat în peisajul economic autohton.

NOTA: Radu Preda, redactor sef la Saptamana Financiara spune pe blogul lui Iulian Comanescu, ca marca "Financiarul" nu apartine firmei din Iasi, ci este in procedura de inregistrare in favoarea trustului Intact.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu