luni, 7 ianuarie 2008

Turiştii români au cheltuit de Revelion peste 50 de milioane de euro

Circa 135.000 de turişti români au petrecut Revelionul în hotelurile şi pensiunile din ţară, unde au cheltuit 152,4 milioane lei (42 milioane euro), iar peste 20.600 de persoane au ales destinaţii externe, plătind 8,85 milioane euro, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Totodată, hotelurile şi restaurantele din oraşele mari au primit aproximativ 40.000 de turişti, în timp ce pensiunile agroturistice au găzduit 12.000 de turişti. La aceste cifre se adaugă aproximativ 25.000 de turişti care au petrecut sărbătorile în diferite staţiuni balneoclimatice.
Pentru turiştii care au preferat să petreacă Revelionul în străinătate, cele mai solicitate destinaţii au fost Grecia, Austria, Turcia, Egipt, Bulgaria, Franţa sau Tunisia.
Potrivit FTPR, preţurile sejururilor vor scădea cu aproximativ 50% în perioada următoare, ceea ce va determina ca sezonul de iarnă să se prelungească până în luna martie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu