
Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie consideră că, prin numirea lui Alexandru Sassu în funcţia de preşedinte al CA al TVR, "Parlamentul consfinţeşte prin vot controlul politic asupra" postului public. Semnatarii comunicatului spun că actuala situaţie "a fost posibilă în primul rand din cauza îngropării, de către Parlament, a proiectului de modificare a legii de funcţionare a serviciilor publice de radio şi televiziune (Legea 41/1994), proiect care ar fi creat premizele independenţei instituţionale a TVR şi SRR faţă de mediul politic şi care ar fi exclus numirea unor politicieni sau a unor persoane fără competenţă managerială sau de media în Consiliile de Administraţie ale celor două instituţii". Asociaţiile de media consideră că declaraţiile recente ale lui Sassu, referitoare la tabloidizarea ştirilor TVR şi la necesitatea restructurării departamentului de ştiri, "demonstrează cât de puţin înţelege funcţia serviciilor publice de televiziune". "Ţinând cont de afilierea sa politică, nu putem interpreta declaraţiile dlui Sassu (...) decât ca o tentativă de control politic asupra conţinutului jurnalelor de ştiri ale TVR".
"A considera audienţa drept criteriu prioritar şi a acuza, fără nicio bază reală, ştirile TVR de tabloidizare demonstrează lipsa de înţelegere a funcţionării pieţei de media, dar şi a manadatului pe care îl are televiziunea publică", se mai arată în comunicat. Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie cer Parlamentului să reia procesul de modificare a Legii 41/1994, votând o lege nouă "care să garanteze independenţa reală" a SRTv şi SRR.

Fostul deputat PSD Alexandru Sassu (foto) a fost ales, miercuri, de către Parlament, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii publice de Televiziune, funcţie în care va rămâne până la data de 20 iunie 2011, când îi va expira mandatul. Sassu a întrunit 247 de voturi favorabile şi două negative. Alexandru Sassu este al nouălea director general al televiziunii publice din perioada postdecembristă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu