
Tot mai multe companii ne vor întreba de astăzi dacă vom mai fi aici şi mâine. De azi s-a dat startul la înscrieri pentru un fond de administrare a pensiilor private. 17 companii 250.000 de agenţi de marketing, 41 de companii de brokeraj, 3 milioane de angajaţi şi 4 luni la dispoziţie pentru a intra în sistem. Miza afacerii depăşeşte 200 milioane de euro. Intrăm pe piaţa pensiilor private cu 10 ani întârziere, faţă de Ungaria, spre exemplu, care a trecut la sistem în 1998. Un an mai târziu a fost rândul Poloniei, iar în 2001, Bulgaria a adoptat sistemul pensiilor private. Traian Băsescu a dat vina pentru întârziere, pe tranziţia lungă a României. O tranziţie marcată de calcule inechitabile în stabilirea pensiilor, pensionări anticipate sau forţate în masă şi de cel mai mare număr de pensionari raportat la cel al angajaţilor, din regiune. "Această reclamă va fi aici şi mâine. Dar tu?". Este reclama AVIVA, pentru atragerea de angajaţi, care să cotizeze cu cei 2 la sută din fondul asigurărilor sociale. Pe voi vă atrage?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu