
"Balanţa inclină spre România", scrie autonews.com.
Viitoarele modele Clasa A şi Clasa B ar trebui să crească vânzările Mercedes-Benz pe pieţele auto din vestul Europei, precum şi pe pieţele emergente.
De asemenea, cele două maşini ar trebui să ajute producătorul german să îndeplinească cerinţele privind emisiile de dioxid de carbon impuse de Uniunea Europeană pentru gama de modele a producătorilor auto care comercializează automobile pe piaţa comunitară.
Un al treilea obiectiv vizat de Mercedes-Benz prin deschiderea unei noi unităţi de producţie în România sau Polonia este obţinerea de profit de pe urma maşinilor de clasă mică produse.
O dată cu noua uzină din estul Europei, capacitatea fabricii Mercedes din Rastatt (Germania) va fi mărită.
Potrivit autonews.com, noua uzină Mercedes-Benz ar putea fi ridicată în parcul industrial Tetarom III din localitatea clujeană Jucu, unde Nokia a inaugurat luni o unitate de producţie a telefoanelor mobile.
Despre Mercedes-Benz
Cunoscut anterior sub denumirea DaimlerChrysler, grupul german s-a separat, în vara anului 2007, la nivel internaţional, de compania americană Chrysler. Astfel, în august 2007, Daimler a vândut participaţia majoritară la Chrysler către fondul de investiţii Cerberus Capital Management. Totodată, divizia producătoare de autoturisme a Daimler a fost redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu