luni, 29 octombrie 2007

Ion Cristoiu, marcă notorie

Ion Cristoiu iese din caseta redacţională a Evenimentului Zilei, după ce Secţia 5 Civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti a luat această decizie. Procesul între Ion Cristoiu şi ziarul pe care l-a fondat, propulsat şi care a rămas legat de numele său, a început anul trecut, după ce jurnalistul şi-a văzut numele în caseta redacţională, fără să i se ceară acordul. Ion Cristoiu cerea iniţial 'Evenimentului Zilei' daune în valoare de aproape un milion de euro. Apoi, analistul politic a renunţat la despăgubiri, în cazul în care ziarul trustului Ringier îi va scoate numele din caseta. Elveţienii au atacat însă, susţinând în faţa instantei că Ion Cristoiu nu reprezinta o marcă în presa românească. Fapt infirmat prin sentinţa Tribunalului Bucureşti şi care reprezintă o premieră într-un asemenea caz. Este practic ceea ce juriştii numesc autoritate de lucru judecat, de aici înainte toate hotărârile judecătoreşti în speţe similare urmând să fie luate, raportat la acest caz.

Ion Cristoiu, Realizator Antena 3
Născut la 25 Noiembrie, în Găgeşti, Vrancea
Educaţie
Licenţiat al Facultăţii de Filosofie Babeş Bolyai, din Cluj Napoca, 1971

Activitate profesionala:
2005–prezent - realizator al emisiunii „Zig-Zag”, Antena 3
2006–prezent - invitat permanent „Sinteza Zilei” cu Mihai Gâdea, Antena 3
2004–2006 - editorialist „Jurnalul National”
2003 - director Realitatea TV
1999–2000 - director cotidianul „Azi”
1998–1999 - director „Cotidianul”
1997–1998 - editorialist cotidianul „National”
1992–1997 - director „Evenimentul zilei”
1991-1992 - redactor-sef al saptamânalului „Expres Magazin”
1990-1991 - redactor-sef al saptamanalului „Zig-Zag”
1983–1989 - editor la revistele „Teatru” si „Secventa”
1980-1983: editor si sef departament „Scânteia Tineretului”
1971-1980 - editor si director adjunct la „Viata Studenteasca”
1971 – asistent universitar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu