Oameni

Ultimul a fost Nicolae Dobrin. Rămas de mic orfan de tată, cel căruia mai târziu I se va spune Gâscanul, îşi petrecea toate clipele libere pe malul Argeşului. Piteştiul anilor'60 era departe de a fi un oraş interesant. Nimeni nu se gândea atunci că duminicile le vor fi împodobite în următorii aproape 20 de ani de un puşti pe nume Gicu Dobrin. Spaniolii lui Santago Bernabeu şi l-au dorit, dar Nicolae Dobrin părea făcut să joace doar la FC Argeş, nereuşind să ajunga nici la Craiova, în 1974, când poate, s-ar fi născut, câţiva ani mai devreme, o Craiova Maxima, sub umbra sa. Zilele trecute, Gâscanul s-a retras discret, dar va veghea în continuare ca puştii săi să ajungă pe marile stadioane ale lumii. Patriarhul Teoctist ne-a părăsit şi el anul acesta, o personalitate de care ştiam mai mult din rugăciunile pe care le auzeam duminica, în biserică, atunci când mergeam. Slujea biserica de la 13 ani, iar credinţa lui puternică i-a dat tăria să răzbată prin încercările vieţii. „... eu sunt un fiu, ca fiecare dintre dumneavoastră, alpoporului român, al unei familii de ţărani săraci. Niciodată nu s-ar fi gândit ei, că fiul lor va ajunge aici, în acest palat, va ajunge cu darul lui Dumnezeu”, spunea Patriarhul Teoctist, cu trei ani înainte de a ne sluji din ceruri. Pe părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan, am avut privilegiul să-l cunosc, pe vremea în care mi-a fost profesor de Drept Administrativ şi Drept Constituţional. Sobru, bătăios, impunea respect prin numai prezenţa sa. A fost unul din profesorii la care veneam cu plăcere atât la cursuri cât şi la seminarii, unl dintre profesorii de la care ai ce învăţa. Ştia să predea cursul, făcând analogii cu sisteme administrative de Drept din europa şi nu numai. O plăcere pe care numai învăţăceii săi au cunoscut-o. A rămas demn, nepătat, dar a avut de luptat cu un mecanism care a devenit mult mai puernic decât ar fi trebuit. “Ori eu, ori ei. Am constituit consiliul de onoare care va judeca toate cazurile. Dacă debarcarea lui Năstase nu este urmată şi de alte debarcări, nu am făcut nimic. Gaşca pătaţilor, aşa cum îi spun eu, ar fi bine să-şi pregătească glonţul pe ţeavă, că numai aşa mă vor putea opri. Ar trebui să-şi anunţe killerii că de acum încolo va fi care pe care”, spunea Antonie Iorgovan. Şi a fost care pe care. Octavian Paler a crezut şi el în Cel de Sus, şi parcă s-a dus tocmai când mai avea multe de spus. Şi tocmai când mai aveam atâtea de învăţat de la el. “Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…” – Octavian Paler. Sunt oamenii de la care am avut câte ceva de învăţat.