
Începând de joi, lupta pentru informaţia radio va fi mult mai dură.
Trustul Intact lansează
News FM, iar
Realitatea Media – parte a Grupului Realitatea Caţavencu, s-a grăbit să lanseze, în aceeaşi zi, să nu piardă startul,
Realitatea FM. Investiţia Intact în News FM se ridică la aproximativ 150.000 de euro, potrivit lui Rareş Anita, manager de proiect NEWS FM. Postul va difuza buletine de ştiri de câte cinci minute, la fiecare oră fixă, şi headline-uri de maximum un minut, la fiecare jumătate de oră. News FM va difuza ştiri de tip breaking news, de fiecare dată când va fi nevoie. “În momentul acesta, pe radio, nu există la niciun post conceptul de breaking news”, a declarat Rareş Anita. Echipa redacţională numără 20 de oameni, iar radioul va avea un suport de ştiri şi de la Antena 3. Printre moderatorii unor emisuni sau dezbateri se numără Mircea Badea sau Vlad Petreanu. Anca Florea, până recent la Radio 3 net, va realiza matinalul la News FM. Campania media de promovare va cuprinde TV, indoor şi internet.
Realitatea TV difuzează de astăzi un promo pentru Realitatea FM, în care apar o parte din vedetele postului de televiziune. Alături de News FM şi Realitatea FM, pe piaţa radio din Bucureşti, dar şi din alte oraşe din ţară emite şi
Info Pro, până acum singurul radio de ştiri şi muzică din media românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu