În luna iunie, grupul Ringier AG a anunţat că renunţă, din motive strategice, la cele 12 ghiduri TV pe care le publica în România, Elveţia, Republica Cehă şi Slovacia. Editura Heinrich Bauer a preluat titlurile din România, Slovacia şi Republica Cehă, în timp ce titlurile din Elveţia au fost incluse în portofoliul Axel Springer. De asemnea, la jumătatea lunii noiembrie, trustul elveţian a vândut publicaţia ProSport grupului PubliMedia, care a deţinut iniţial acest titlu. Noul redactor-şef al publicaţiei va fi Dan Filoti, actualul redactor-şef adjunct. El îşi va prelua responsabilităţile în prima zi după transferul efectiv, care va avea loc în luna ianuarie.
Cotidianul quality al grupului Ringier, Evenimentul Zilei, s-a aflat destul de mult anul acesta în atenţia media, datorită noilor strategii de marketing puse la bătaie, dar şi zvonurilor privind o posibilă vânzare a sa. Astfel, cotidianul a lansat, anul acesta, o campanie prin care ziarul se vinde împreună cu un DVD cu un film premiat cu Oscar, la preţul de 5 lei. Printre titlurile filmelor vândute cu ziarul se numără "Aviatorul", "Million Dollar Baby", "Crash" sau "Brokeback Mountain".
După ce presa a vorbit de negocieri între trustul Ringier şi diverşi oameni de afaceri din media pentru vânzarea EVZ, precum Dinu Patriciu, la începutul lunii noiembrie, Marius Locic, proprietar al S.C. Promo Atac, a declarat public că este interesat de o posibilă achiziţionare a ziarului quality, o "afacere" care nu s-a mai concretizat şi care a fost dezminţită încă de la început de conducerea Ringier.
În schimb, 2007 s-a dovedit a fi un an destul de agitat pentru publicaţia Atac, deţinută de Marius Locic. La începutul lunii ianuarie, Atac a fost relansat ca un cotidian naţional de informare, investigaţii şi politică. Spre sfârşitul anului, însă, datorită neînţelegerilor dintre Marius Locic şi Ion Marin, şeful echipei editoriale a publicaţiei, Atac a fost editat pe o perioadă de două săptămâni de redacţia cotidianului Interesul public.
Mişcări importante a realizat, anul acesta, PubliMedia Internaţional, divizia de publishing a MediaPro, cea mai importantă fiind preluarea, de la Ringier, a cotidianului ProSport. De asemenea, PubliMedia a achiziţionat revista Time Out, în luna martie, de la Ancor Publishing, care a cumpărat licenţa pentru revistă de la compania londoneză Time Out International. La începutul lunii octombrie, Time Out Bucureşti a fost relansată, fiind în prezent un titlu săptămânal.
Pe de altă parte, din portofoliul PubliMedia au ieşit, în 2007, titlurile pentru barbaţi Playboy şi Maxim, după ce compania grecească Attica Media Mondadori a cumpărat, în luna septembrie, întreg pachetul de acţiuni al PBR Publishing, editorul celor două publicaţii.
Gândul, cotidianul reference al PubliMedia, a trecut şi el print-o perioadă de schimbări. În octombrie, Gândul a fost relansat sub sloganul "Citeşte-ţi gândul!", cu un nou design, tipărit integral color şi cu noi secţiuni editoriale. Tot în luna octombrie, Gândul a scos pe piaţă colecţia de DVD-uri "Mari Succese ale Cinematografiei", în care au fost incluse producţii româneşti cunoscute, precum "California Dreamin'(nesfârşit)", al lui Cristian Nemescu, "Furia" (regia Radu Muntean), "Filantropica" (regia Nae Caranfil) sau "Asfalt Tango"( regia Nae Caranfil), alegere care s-a dovedit a fi una deosebit de inspirată, întrucât DVD-urile cu aceste filme s-au vândut foarte bine.
Piaţa de publishing din România s-a îmbogăţit, anul acesta, cu două publicaţii de business, un cotidian şi un săptămânal, ambele editate de trustul Realitatea-Caţavencu. Astfel, în luna martie a fost lansată revista săptămânală Money Express concomitent cu site-ul de ştiri moneyline.ro, punându-se astfel bazele conceptului integrat cross-media Money, din care mai face parte televiziunea The Money Channel. În completarea acestui concept, la jumătatea lunii mai, divizia de business a grupului Realitatea-Caţavencu a lansat şi cotidianul de afaceri Business Standard.
Pe de altă parte, cotidianul quality al grupului, Cotidianul, a trecut în 2007 prin mai multe schimbări. În luna aprilie, Robert Turcescu s-a întors în funcţia de director editorial al ziarului, înlocuindu-l pe Cristian Grosu. Robert Turcescu s-a mai aflat odată la şefia Cotidianul, începând din toamna lui 2004, dar a părăsit funcţia de redactor-şef după un an, fiind înlocuit de Carol Sebastian, în septembrie 2005.
La începutul lunii mai, Cotidianul a apărut într-o nouă versiune, care a presupus o serie de modificări de grafică, format, conţinut şi structură editorială. Imediat după această relansare, Cotidianul a dat startul unei noi campanii de marketing - "Colecţia Enciclopedica", prin care s-au pus în vânzare o serie de monografii, împreună cu ziarul. Această mişcare nu reprezintă o premieră pentru Cotidianul, ziarul lansând, în toamna lui 2006, campania prin care, în fiecare miercuri, publicaţia se vinde împreună cu o carte. În continuarea acestei politici de marketing, la jumatatea lunii iulie, Cotidianul a scos pe piaţă şi colecţia "Simfonica", cu CD-uri cu muzică clasică, care a inclus nume precum Beethoven, Mozart sau Bach.
După un an 2006 foarte agitat, marcat de plecări sonore şi preluări importante, Adevărul Holding a trecut, anul acesta, la consolidarea trustului media recent format. Astfel, la începutul lunii martie, ziarul Averea a devenit, în urma unei campanii de rebranding, Click!, iar la sfârşitul lunii aprilie, Adevărul a fost relansat ca "un ziar quality modern", aşa cum l-a numit Adrian Halpert, directorul editorial al ziarului. La câteva săptămâni de la relansarea ediţiei tipărite, conducerea Adevărul a efectuat schimbări şi la varianta electronică a cotidianului. În luna septembrie a fost relansat şi site-ul tabloidului Click!.
Toamna lui 2007 a fost plină de evenimente pentru Adevărul Holding, care, în septembrie, a achiziţionat, în urma unei tranzacţii în valoare de 10 milioane de dolari, sediul în care se află birourile redacţiilor Adevărul şi Click!. Singura publicaţie din trust care nu a fost adusă în acest sediu este Dilema Veche. De asemenea, în noiembrie, Adevărul Holding a anunţat lansarea, în România, a prestigioasei reviste de politică externă Foreign Policy. În plus, Adevărul şi-a relansat suplimentul de duminică, care a fost intitulat Adevărul Magazin de Duminică, mişcare urmată de lansarea suplimentului "Adevărul Verde", dedicat problemelor de mediu.
Tot anul acesta, tabloidul Click! şi-a mărit numărul de pagini de la 24 la 32 şi a înregistrat progrese importante în bătălia pentru câştigarea cititorilor de tabloide. Deşi Libertatea continuă să fie tabloidul cel mai citit în România, tirajul cotidianului Click! a înregistrat creşteri spectaculoase şi speră la o poziţie de top în ce priveşte audienţa.
Revista de business şi finanţe Săptămâna financiară, deţinută de trustul Intact, a adoptat în 2007 politica inserturilor, apărând pe piaţă cu un DVD sau cu o carte, unul din filmele distribuite la pachet împreună cu publicaţia fiind "Fahrenheit 9/11", al regizorului american Michael Moore.
Confruntat cu o scădere serioasă a audienţei, cotidianul reference România Liberă a fost relansat la începutul lunii martie. România Liberă a apărut pe piaţă într-o nouă formulă grafică şi editorială, printre noutăţi numărându-se un supliment dedicat anunţurilor de mică publicitate, precum şi un layout mai aerisit. În ciuda acestor schimbări care au crescut notorietatea ziarului, România Liberă a avut şi anul acesta probleme, cea mai gravă constând în concedierile de personal făcute în luna iulie. Dan Grigore Adamescu, acţionar majoritar, împreună cu societatea germană WAZ, la cotidianul România Liberă, a declarat atunci pentru MEDIAFAX că restructurările de la ziar (18 la număr) s-au făcut din cauza depăşirii bugetului alocat de acţionari.
Cotidianul Curentul, editat de Dramiral Media Group, a fost, de asemnea, relansat ca ziar gratuit, la începutul lunii februarie, fiind distribuit la nivel naţional. Prin această relansare, Curentul şi-a mărit numărul de pagini la 24 şi şi-a extins secţiunile de social şi actualitate.
Un alt cotidian care a suferit mari schimbări în 2007 a fost Ziarul, care şi-a schimbat proprietarul în luna octombrie, după ce deputatul Nicolae Bara a decis, la doar câteva luni după preluare, sa vândă acţiunile pe care le deţinea la acestă publicaţie. Viorel Sima, noul proprietar, a fost redactorul-şef al tabloidului Atac, iar în prezent este şi proprietar al săptămânalului Umbra.
Pe de altă parte, ziarele investesc din ce în ce mai mult în online, mediu care va deveni, fără nicio îndoială, principala sursă de informare a publicului în viitor.
sâmbătă, 29 decembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu