A murit Mihai Pelin

Scriitorul şi gazetarul Mihai Pelin a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Fundeni, din cauza unor complicaţii hepatice şi renale.
Mihai Pelin s-a născut la 25 august 1940, la Cernăuţi. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti în 1969. Înainte de 1989 a fost redactor la publicaţiile Scânteia tineretului, Tribuna României, Ramuri, Flacăra şi colaborator al revistelor româneşti pentru străinătate. A fost primul care a studiat, după Revoluţie, arhivele Securităţii, editând, în anii '90, Cartea Albă a Securităţii, o colecţie de documente despre activitatea serviciilor speciale comuniste. Membru al Uniunii Scriitorilor, Mihai Pelin a fost decorat de statul italian pentru cărţile sale despre relaţiile României cu Italia în secolul XX.

Iata si comunicatul CivicMedia:

A murit un mare roman

Asociatia Civic Media anunta cu durere trecerea la cele vesnice a bunului nostru colaborator si prieten, scriitorul, publicistul si neobositul cercetator al istoriei comunismului, Mihai Pelin, un model al luptatorilor pentru Adevar.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Va prezentam mai jos, In memoriam, cateva file din publicistica sa energica prin care reusea remarcabil sa demaste impostura, minciuna si ticalosia ocupantilor Romaniei.

Mihai Pelin a murit in reculegere, în seara zilei de vineri 14 decembrie, la Spitalul Fundeni, după ce la patul de suferinţă un cor de tineri, condus de preotul Clinicii, i-a cântat colinde. Sufletul lui a însoţit aripile de înger ale cântărilor sfinte. Prietenii şi cititorii săi pot prezenta un ultim omagiu în Capela Cimitirului Străuleşti 2, unde va fi depus de luni până marţi corpul neînsufleţit a celui ce-a fost, până în ultimele sale zile de viaţă, un neobosit căutător de adevăr.

Istoricul Mihai Pelin s-a născut în vara lui 1940, la Cernăuţi, de unde familia sa a fugit de hoardele bolsevice dupa invadarea Romaniei Mari. Absolvent al Facultăţii de Filozofie din Bucureşti a fost jurnalist la „Scânteia tineretului”, „Tribuna României”, „Ramuri” şi „Flacăra”. Membru al Uniunii Scriitorilor, a debut editorial cu volumul „Redactori şi pianişti” (1967).

Pasiunea pentru necunoscutele istoriei şi gustul pentru risc al căutătorilor de adevăruri ascunse i-au favorizat şansa, rară pentru acele vremuri, de a edita la Veneţia trei volume masive de reconstituiri, documente civile şi militare din anii participării României la cel de-al doilea război mondial. Acolo, a fost alaturi de miscarea romanilor anticomunisti din Italia. Ultima sa lucrare, al carui manuscris l-a definitivat cu putin inainte de spitalizare, privea misterele celor doua Legatii italiene la Bucuresti in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial. A colaborat, de asemenea, cu serviciul specializat al Crucii Roşii din Munchen (Suchdienst) la lămurirea dispariţiilor unor militari germani în toamna anului 1944 în România. Aceste şi alte asemenea merite si contribuţii au fost răsplătite cu demnitatea de Comandor al Ordinului Solidarităţii Italiene.

După 1990, a fost angajat al revistelor româneşti pentru străinătate şi al publicaţiilor „Baricada”, „Expres Magazin” şi „Independent”, în ultimii doi ani fiind colaborator permanent al ziarelor „Jurnalul Naţional” si "Cronica Romana" si consultant special al Asociatiei Civic Media, in vederea deconspirarii cartitelor anti-Romania din serviciile secrete, presa si societatea civila.

Dorinţei exprimate în chiar lozincile purtate şi strigate de demonstranţii din decembrie 1989 de a avea acces la adevărul asupra istoriei recente, Mihai Pelin i-a răspuns cu întreagă putere şi fidelitate. În cele aproape două decenii ce s-au scurs de-atunci, şi-a consacrat întreg efortul şi timpul de care un pasionat de cercetare poate dispune, investigaţiei şi studiilor în arhivele comunismului românesc. Printre scormonitorii în arhivele speciale, Mihai Pelin a fost cercetătorul şi publicistul de excepţie care a făcut publice documente esenţiale din zonele puterii şi influenţei, cu modestie si fără a urmări şi plănui şantaje ori avantaje personale. În paradoxurile „democraţiei originale”, prin „curăţarea” din arhive a multora din informaţiile consemnate de Mihai Pelin, înseşi cărţile sale s-au metamorfozat acum în documente valoroase.

Faptul că a fost primul cercetător care a intrat în Arhivele fostei Securităţii în scopul publicării documentelor studiate, i-a adus popularitate şi prestigiu, numeroşi colaboratori dar şi puternici şi nemeritaţi duşmani. Rezultat al acestor documentări a coordonat editarea primelor patru volume ale Cărţii Albe a Securităţii (1996-1997). Mai cu seamă, dintre acestea, volumul „Istorii literare şi artistice (1969-1989)” a generat dezbateri, conflicte şi patimi. Alte volume, având la bază documente inedite din arhivele speciale, îngrijit prefaţate, redactate şi adnotate de Mihai Pelin, au fost adevărate best-seler-uri ale istoriografiei şi publicisticii post-comuniste. „Sionişti sub anchetă” (1993), „Culisele spionajului românesc” (1997), „Operaţiunile Meliţa şi Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate” (1999), „Artur - Dosarul Ion Caraion” (2001), „Iluziile lui Iuliu Maniu” (2001şi 2002), „Opisul emigraţiei politice” (2002), „Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică” (2003), „SIE & SRI – Trecutul nu se prescrie” (2004), „Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români între legionari şi stalinişti” (2005) sunt câteva dintre cărţile semnate de Mihai Pelin, din raftul ce-i este consacrat în biblioteca personală a specialiştilor şi iubitorilor de istorie si adevar.