joi, 22 noiembrie 2007

B1 TV - 9 milioane de euro pentru 2008

"Postul de televiziune B1 TV are, pentru 2008, un buget de noua milioane de euro. Din acestia, aproximativ jumatate reprezinta bugetul de programe", a declarat pentru Business Standard Dragos Marinescu, director general B1 TV. Cea mai mare parte a celor aproximativ 4,5 milioane de euro destinate programelor va fi folosita pentru realizarea de productii proprii, dupa formate straine. "Bouncers" si "Can't stand living here" sunt cele doua programe pentru realizarea carora postul va investi cea mai mare parte din bugetul alocat grilei de programe. Bugetul este unul standard, agreat de News Corporation, companie controlata de miliardarul Rupert Murdoch, care a achizitionat, in 2004, 12,5% din actiunile postului de televiziune B1. La inceputul lunii octombrie, postul B1 a trecut printr-un proces de rebranding. Potrivit lui Dragos Marinescu, rebrandingul reprezinta o investitie strategica a postului din Calea Victoriei si a fost initiat pentru a conferi televiziunii o pozitionare clara pe piata audiovizualului. Acesta a fost realizat de compania de comunicare Re:ply, iar intregul proces a durat noua luni. De asemenea, Re:ply a colaborat in diferite etape ale proiectului cu firme specializate, rebrandingul de televiziune avand cerinte foarte specifice: cu firma de consultanta de brand BrandFusion, pentru audit si strategie de brand, Rasterpoint, la realizarea pachetului grafic on-screen, Studio 88, pentru identitatea sonora a postului, Peggy Production (pentru productie).
De altfel, noile emisiuni prevazute sa intre in grila postului in 2008 se inscriu in noua strategie a postului, atat ca format, cat si ca mesaj de comunicare. B1 este un post de televiziune generalist, prezent de cinci ani pe piata mass-media din Romania. Printre competitorii postului se numara National TV, Kanal D sau TVR 2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu