
Rapoartele recente ale World Association of Newspapers, asociaţie ce reprezintă interesele marilor editori de presă din lume, arată că ziarele gratuite „au invadat" 51 de ţări. Metro International este liderul mondial pe această piaţă, care editează mai mult de opt milioane de exemplare în fiecare zi. Alte companii media au un tiraj total vândut de aproximativ 32 de milioane de exemplare, citite zilnic de mai mult de 70 milioane de oameni. În total, piaţa cotidienelor gratuite reprezintă 6% din piaţa presei scrise din întreaga lume şi 17% din cea a Europei. Şi, potrivit analiştilor, „gratuitele" nu se vor opri aici. Cei mai mari jucători pe această piaţă sunt MediaNews Group (SUA), care deţine 40 de cotidiene editate în nouă state americane, şi Metro International, în Europa, grup media suedez care deţine Metro Newspapers, un lanţ de publicaţii gratuite în Cehia, Ungaria, Olanda, Finlanda, Argentina, Elveţia, Spania, Marea Britanie, Portugalia şi Franţa. MediaNews Group a lansat la mijlocul anilor ’90 cotidianul „Palo Alto Daily News" în statul California, titlul care s-a bucurat de un imens succes. La rândul său, Metro acoperă nu doar piaţa europeană, ci şi pe cea din Hong Kong, Coreea, Mexic şi Brazilia. De la lansarea din 1995 şi până în prezent, veniturile din publicitate ale grupului suedez au crescut cu 41%.
Tolo scria pe 12 septembrie 2007, ca Metro, intentiona sa lanseze, cel tirziu in februarie 2008, un ziar gratuit la Bucuresti. Asocierea urmeaza sa aiba loc cu WAZ, cei care detin “Romania Libera”. Competitorul “Compact”, detinut de Ringier, va reactiona prin aparitia unor editii locale in tara, care sa-i ofere un atribut diferentiator, pentru ca Metro viza doar Capitala. Deocamdata insa, Metro si-a aminat lansarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu