marți, 27 noiembrie 2007

"Persepolis", in cinematografele din Romania, din 11 aprilie 2008

Filmul de animaţie "Persepolis", pentru care regizorii Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud au primit Marelui Premiu al Juriului la Cannes, va intra în cinematografele româneşti, din 11 aprilie 2008, potrivit Transilvania FIlm. "Persepolis" este un film de animaţie inspirat din romanul cu acelaşi nume, despre povestea unei tinere fete din Iran, în timpul revoluţiei islamice. Născută la începutul anilor '70 la Teheran, Marjane visează că va deveni profetul care va salva omenirea. Personajul trăieşte cu intensitate o dublă revoluţie, cea a adolescenţei, dar şi a instaurării republicii islamice în Iran.
Filmul a deschis, luni, ediţia din acest an a Festivalului de Film Francez, care se desfăşoară la Bucureşti până în 2 decembrie. "Persepolis" va reprezenta Franţa la Premiile Oscar din 2008, fiind deja lansat în ţări precum Belgia, Spania, Marea Britanie şi Franţa. Pe 25 decembrie, filmul va intra şi în cinematografele din Statele Unite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu